Cazul lui Rareș Ion, tânărul de doar 20 de ani care a murit recent din cauza unei supradoze, a cutremurat o țară întreagă. Nu este primul tânăr pe care îl pierdem în lupta cu drogurile. Și, din păcate, nu va fi nici ultimul, dacă nu luăm măsuri ferme și clare. Ceea ce se întâmplă în România este o tragedie care se consumă zilnic, în liniște, în indiferență sau, cel mult, sub formă de breaking news. Tragedii personale devin știri de moment, iar apoi uităm.
Puținele date oficiale pe care le avem vorbesc de la sine. Conform ultimului raport ESPAD – studiul european privind consumul de alcool și droguri în școli – 10% dintre adolescenții români de clasa a IX-a consumaseră cel puțin o dată un drog ilicit (sursa: ESPAD, 2020). Un studiu realizat recent în județul Bistrița-Năsăud indică cifre similare: 8% dintre elevi consumaseră cel puțin o dată cannabis, iar 5% declaraseră consum de etnobotanice. Realitatea este, însă, cu siguranță mai gravă. Multe dintre răspunsuri lipsesc tocmai din teama elevilor de a recunoaște consumul, într-o societate în care stigmatizarea înlocuiește sprijinul real.
Și, cu toate acestea, până în 2024, România nu avea niciun centru de zi funcțional pentru adolescenții care consumă droguri. Nicio comunitate terapeutică adaptată vârstei și nevoilor lor. Cei care au curajul să ceară ajutor ajung, de cele mai multe ori, într-un sistem gândit pentru adulți, cu internare de scurtă durată, medicație, externare, și un drum înapoi către aceeași dependență. Pentru mulți, este un cerc vicios care nu se rupe niciodată.
Centru ca CREAATiV, deschis anul acesta în Câmpina pentru tineri cu adicții, este un pas în direcția corectă, dar este un pas izolat, într-o mare de nevoi nesatisfăcute. În acest context, extinderea rețelei de tratament pentru adicții nu mai poate fi doar o propunere pe hârtie. Este o urgență. România are nevoie de centre reale, specializate, echilibrat distribuite la nivel național. Avem nevoie de echipe multidisciplinare: psihologi, medici, terapeuți, asistenți sociali. Avem nevoie de comunități care tratează și înțeleg. Avem nevoie de spații în care adolescentul cu o problemă de consum să nu fie un „infractor”, ci un tânăr care poate fi salvat.
În programul meu pentru Președinția României, am inclus această prioritate: crearea unei rețele naționale de tratament al adicțiilor, cu accent pe adolescenți și tineri. Nu o putem construi peste noapte, dar o putem începe cu adevărat. Așa cum nu mai putem aștepta „să se mai întâmple ceva” ca să începem.
Când un stat este absent din cea mai fragilă luptă a generației tinere, când nu oferă nici sprijin, nici prevenție, nici tratament real, atunci el devine parte a problemei. Rareș nu mai poate fi salvat, dar putem, împreună, să ne asigurăm că niciun alt copil nu va mai fi lăsat fără sprijin. Asta înseamnă o Românie Onestă: o țară în care statul nu întoarce capul de la cele mai dureroase probleme ale sale. România Onestă este o țară în care tinerii nu sunt abandonați între dependență și nepăsare, ci sprijiniți real să-și recâștige viața.
