România nu e un stat lipsit de instituții. Din contră, avem agenții, autorități, direcții, inspectorate, uneori în exces. Multe dintre ele au fost, în timp, capturate. Nu în sensul că și-au pierdut clădirile sau bugetele, ci în sensul că și-au pierdut misiunea.
Există instituții care, teoretic, ar trebui să protejeze interesul public. În practică, însă, funcționează după alte reguli. Unele răspund direct la comenzi din politică. Altele servesc interese economice private. Și, poate cel mai grav, unele pur și simplu nu mai răspund la nimic. Totuși, instituțiile și funcțiile există. Există salarii virate lunar pentru niște posturi unde uneori nu lucrează nimeni.
Inspectoratul de Stat în Construcții, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, ANAF.. fac parte din aceste instituții pe care le cunosc din experiență directă. Le-am văzut reacționând lent, selectiv sau deloc în fața unor probleme evidente. Evaziune fiscală majoră, construcții ilegale, poluare, distrugerea spațiului urban, toate trec pe lângă ele fără intervenție reală. Nu pentru că nu ar putea interveni, ci pentru că aleg să nu o facă.
Președintele României nu conduce aceste instituții, însă numește procurorii-șefi. Este una dintre puținele pârghii directe prin care poate influența direcția justiției. Implicit, poate stimula sau frâna lupta împotriva marilor vulnerabilități din administrație și economie.
Există domenii unde corupția este sistemică și tolerată. Urbanismul, pădurile, contractele publice, rețelele de evaziune. Nu sunt cazuri izolate, ci ecosisteme. Și, de ani de zile, ele nu sunt tratate ca priorități. În acele zone, activitatea parchetelor este redusă sau formală. Ori tocmai acolo trebuie orientată atenția.
Un președinte responsabil nu cere anchete punctuale și nu face presiuni pe dosare. Ce pot face ca președinte? Pot garanta că în fruntea parchetelor vor ajunge oameni care nu depind de rețele politice. Pot susține, prin dialog cu Parlamentul și societatea civilă, o rediscutare a priorităților din justiție, în mod deschis, desigur că fără presiune, dar cu fermitate. Pot transforma această temă într-o miză reală pentru opinia publică, nu doar pentru experți sau activiști.
Când vezi nedreptăți clare, dar instituțiile tac, încrederea dispare, și un stat fără încredere nu funcționează. Vreau ca această discuție despre instituțiile capturate să devină una națională. Nu pentru a face scandal, ci pentru a face curățenie. Pe 4 mai, votul vostru poate deschide această discuție la nivelul cel mai înalt și poate da un mandat real unui președinte care nu se ferește de sistem, ci îl obligă să lucreze pentru oameni.
